Din oras

Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier

Pe bulevardul Mamaia, au început lucrările de asfaltare pe tronsonul cuprins între străzile Patriei și Ion Rațiu, traficul rutier fiind restricționat total pe sensul de mers de la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța spre Delfinariu, până la ora 17:00. Autovehiculele care vin dinspre Inspectoratul Județean de Poliție către Delfinariu circulă deviat pe strada Turda, până pe strada Unirii. De asemenea, pe durata lucrărilor, pe străzile adiacente tronsonului de drum pe care se intervine, respectiv Patriei, Oleg Danovski, Libertății, Ion Vodă, Petru Vulcan, Timișanei și Dobrogei, se va circula dinspre bulevardul Mamaia către strada Unirii.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanții la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zonele în care se execută lucrări.

Exit mobile version