Noaptea dintre ani se transformă într-un adevărat festival în aer liber! Constanța dă volumul la maximum și te invită să întâmpini 2026…
Reprezentanţii CT Bus au anunţat că, de vineri dimineaţă, circulaţia mijloacelor de transport în comun va reveni la normal, după ce timp…
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului RADU…
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Florin Mitroi, a anunţat, joi, demisia din această funcţie, printr-un comunicat de presă. El susţine că la baza…
Șoferii a două autocamioane s-au luat la ceartă, marți seară, în Portul Constanța, cu privire la prioritatea avută la rampa de descărcare…
Este a doua zi consecutivă când autobuzele CT Bus nu ies pe traseu, șoferii fiind nemulțumiți de condițiile de muncă și de…
Autobuzele operatorului de transport local din Constanţa, CTBus, nu au ieşit pe traseu, marţi, în urma unui protest spontan al angajaţilor, aceştia…
Activitatea de colectare a deșeurilor în municipiul Constanța se va desfășura conform programului obișnuit în perioada sărbătorilor de iarnă, cu excepția zilelor…
Mâine, 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, de la ora 14:00, se deschide Târgul de Crăciun din Poarta 6! Este un eveniment dedicat…
Anul acesta, competiția capătă o abordare extinsă: pe lângă vitrinele spațiilor comerciale, pot fi înscrise fațade ale clădirilor care găzduiesc spații comerciale…
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă în perioada 5 decembrie, ora 10:00- 6 decembrie, ora 20:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul…
Primăria Municipiului Constanța continuă implementarea unor măsuri menite să asigure confortul participanților la trafic și care pot să reducă riscul accidentelor rutiere…
Frecvența ridicată a traficului pietonal în această zonă a dus la luarea deciziei de modificare și relocare a trecerii de pietoni situate…
Destinația Turistică Integrată Mamaia-Constanța devine, în această iarnă, punctul de plecare al unuia dintre cele mai ample demersuri culturale ale sezonului. Ca…
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, marţi dimineaţă, într-un parc din municipiul Constanţa, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili…
