Din oras

Peste 300 de români au solicitat vot prin corespondență p

Până în prezent, AEP a înregistrat 325 de solicitări pentru vot prin corespondență, precum și 114 cereri pentru exercitarea votului într-o secție din străinătate.

Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat că, la data de 21 ianuarie a.c., ora 11.00, pe portalul www.votstrainatate.ro, s-au primit 325 de cereri de vot prin corespondență și 114 cereri pentru votul la o secție de votare din afara țării, conform adevarul.ro.

Ce procedură trebuie urmată pentru înscriere?

Începând cu data de luni, 20 ianuarie 2025, românii cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să participe la alegerile prezidențiale din acest an, fie prin corespondență, fie într-o secție de votare din afara țării, se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro.

Portalul include două secțiuni: Alegător în străinătate la o secție de votare și Alegător în străinătate prin corespondență. Data limită pentru înscrierea ca alegător prin corespondență în Registrul electoral este 20 martie 2025, ora 23.59, iar pentru alegătorii care votează la o secție de votare din străinătate, termenul limită este 4 martie 2025, ora 23.59.

Lista detaliată a documentelor care atestă reședința în străinătate este specificată în Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 373/2024, cu actualizările ulterioare, și poate fi consultată la următorul link: https://www.mae.ro/…/anexa_consolidata_la_omae_373-2024.

De asemenea, la alegerile pentru Președintele României din 2025, un alegător pentru care Biroul electoral pentru votul prin corespondență nu a recepționat opțiunea sa de vot își poate exercita dreptul de vot la secțiile de votare.

Întrebările și sesizările referitoare la procedura de înregistrare pot fi trimise la adresa de e-mail [email protected].
Exit mobile version