In vizor

Agresorul fostului președinte al Clubului Sportiv Tomis, prins de polițiști în urma unei percheziții la Cobadin

Bărbatul care luna trecută l-a atacat pe fostul președinte al Clubului Sportiv Tomis, Gheorghe Slabu, în curtea locuinței sale din Constanța, a fost prins de polițiști în urma unei percheziții domiciliare efectuate marți în localitatea Cobadin, fiind în prezent audiat.

Suspectul este acuzat și de atacarea cu un pistol cu bile a unui alt bărbat, anul trecut, în curtea casei acestuia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, percheziția a fost făcută la locuința unui bărbat, de 58 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, precum și de comiterea a două tentative de tâlhărie calificată.

‘Din probele administrate în dosar a rezultat că, la data de 13 august 2024, în jurul orei 11.30, bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unui imobil de pe strada Ion Adam, cu intenția de a sustrage o sumă de bani aparținând proprietarei locuinței, o femeie de 90 de ani. Fiind surprins de fiul acesteia, un bărbat de 70 de ani, pentru a-și asigura scăparea ar fi executat, în direcția acestuia, două focuri de armă cu un pistol de tip airsoft, cu bile, bărbatul fiind rănit în zona feței’, reiese din comunicatul transmis de IPJ Constanța.

Luna trecută, bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unui imobil din Constanța, cu intenția de a sustrage bunuri.

‘Fiind surprins de persoana vătămată, un bărbat de 74 de ani, l-ar fi agresat fizic pe acesta, lovindu-l în zona capului și pulverizând spray iritant – lacrimogen în direcția sa’, se mai spune în comunicat.

În urma efectuării percheziției, la care au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au fost descoperite și ridicate bunuri cu valoare probatorie – o armă de tip airsoft, cu bile, supusă autorizării, precum și muniția aferentă.

În baza unui mandat de aducere, bărbatul, cu antecedente penale pentru fapte săvârșite cu violență, a fost condus la sediul poliției, în vederea audierii.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Pe 24 iunie, polițiștii au demarat o anchetă după ce fostul președinte al Clubului Sportiv Tomis, Gheorghe Slabu, în prezent membru în Consiliul de Administrație al Clubului Sportiv Municipal Constanța, a fost atacat de un necunoscut în curtea locuinței sale dintr-o zonă centrală a Constanței.

Exit mobile version