In vizor

Un tânăr de 17 ani, reținut pentru că a atacat un bărbat cu un cuțit, în plină stradă

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut patru persoane într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Printre cei reținuți se află un minor în vârstă de 17 ani, suspectat de comiterea agresiunii, precum și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 54 de ani, cercetați pentru tulburarea ordinii publice.

Din cercetările efectuate a reieșit că incidentul a avut loc la data de 10 ianuarie, în jurul orei 19:00, pe fondul unui conflict spontan. Minorul ar fi înțepat un bărbat de 35 de ani cu un obiect tăietor, provocându-i leziuni la nivelul membrelor.

Celelalte trei persoane, aflate împreună cu minorul la locul faptei, ar fi avut un comportament violent, tulburând ordinea și liniștea publică și provocând teamă în rândul locuitorilor din zonă.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.

În urma administrării probatoriului, toți cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Aceștia urmează să fie prezentați procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Exit mobile version