Din oras

Transport public intern în Năvodari

Recent, în Consiliul Local, s-a aprobat oficial înființarea transportului public intern la Năvodari. Pentru prima oară, la Năvodari vom avea transport de persoane pe patru trasee care vor acoperi tot orașul, inclusiv Mamaia Sat, Mamaia Nord și Peninsula.
Tot recent au fost aprobat tarifele de călătorie, prețul abonamentelor, precum și lista cu gratuități și subvenții pentru diferite categorii de persoane pentru transportul public de persoane în orașul Năvodari.
Astfel, prețul biletului să fie de 2 lei / călătorie, diferența până la tariful real (5,22 lei / călătorie) urmând să fie suportată de la bugetul local.
De asemenea, s-au stabilit două tipuri de abonamente lunare: cu 30 de călătorii – 55 lei și 90 călătorii – 95 lei.
”Elevii, pensionarii cu pensii mai mici de 4.000 lei, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, persoanele beneficiare ale serviciilor sociale, precum și alte categorii prevăzute de lege beneficiază de gratuitate! Studenții, cadrele didactice şi pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 lei vor beneficia de o reducere de 60% din tariful de abonament (33 lei abonament 30 călătorii și 57 lei abonament 60 călătorii). Voi reveni zilele următoare cu mai multe detalii și cu prezentarea traseelor operate”, a transmis Florin Chelaru.