Din oras

Peste 2.000 de locuri de muncă vacante, disponibile în judet

Conform informațiilor furnizate de agenții economici referitoare la locurile de muncă disponibile, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) raportează existența a 36.235 de locuri de muncă vacante la nivel național. În județul Constanța, în prezent, sunt disponibile 2.234 locuri de muncă.

Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile pentru: agent de securitate (2.579); muncitor necalificat în demolarea clădirilor și lucrări de zidărie (2.137); manipulant mărfuri (2.051); lucrător comercial (1.874); curier (1.737); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.580); conducător auto pentru transportul rutier de mărfuri (956); ajutor bucătar (942); sudor (723); muncitor necalificat în tăierea și spargerea materialelor de construcții (664); dulgher (exclusiv restaurator) (615) etc.

Dintre cele 36.235 locuri de muncă vacante anunțate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.048 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diverse domenii; programator; contabil; consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală; manager de proiect etc.), 7.357 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent de securitate; șofer de autoturisme și camionete; curier; casier etc), 6.121 pentru persoanele cu studii profesionale (dulgher (exclusiv restaurator); sudor; fierar betonist; lăcătuș mecanic; operator confecționer industrial pentru îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice etc.), iar restul de 20.709 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat în demolarea clădirilor și lucrări de zidărie; manipulant mărfuri; ajutor bucătar; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; paznic etc).

Baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor și de numărul repartițiilor emise în scopul ocupării acestora.