
Marcel Ciolacu și-a depus oficial demisia din funcția de președinte al PSD. El și-a depus mandatul în ședința Consiliului Politic Național al PSD iar Sorin Grindeanu a preluat conducerea partidului ca interimar până la organizarea unui congres.
În acest context, liderul PSD Constanţa, senatorul Felix Stroe, a avut o reacţie faţă de situaţia creată.
„Acum, la momentul la care Marcel Ciolacu a făcut un gest de onoare și responsabilitate față de partidul pe care l-a condus, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut bun pentru PSD și pentru România.
Și au fost destule! Voi aminti doar două dintre ele: cu Marcel Ciolacu președinte, PSD este prima forță politică după alegerile parlamentare, cu Marcel Ciolacu premier, guvernarea a avut rezultate foarte bune, cifrele vorbind semnificativ în acest sens. Și lista poate continua cu argumente de necombătut. Tot astăzi, Consiliul Politic Național a ales președintele interimar, în persoana lui Sorin Grindeanu. Am convingerea că va conduce partidul cu înțelepciune și va pregăti Congresul Extraordinar al PSD. A demonstrat, în toată cariera politică și guvernamentală, că este un om de acțiune, rațiune și echilibru. Sunt sigur că valorile social-democrației sunt îmbrățișate de foarte mulți români și îi asigur că PSD este singurul partidul care îi va reprezenta cu respect și de acum încolo”, a spus Felix Stroe.