
Preşedintele Nicuşor Dan a numit, luni, consilierii prezidenţiali. Pe lista celor 16 consilieri prezidențiali se numără și constănțeanca Ramona Dinu, care a fost numită consilier de stat pentru guvernanță corporativă și turism.
În legislatura 2016–2020 a fost aleasă senator din partea USR în Parlamentul României și a făcut parte din Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, precum și din Comisia pentru dezvoltare și strategie economică.
Ulterior, a fost numită consilier personal al primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, unde s-a ocupat de probleme privind insolvența și guvernanța corporativă.
De asemenea, a făcut parte, ca membru provizoriu, din Consiliul de Administrație al Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile” (ACN) din Constanța.