
În prezent, la adresa menționată, se prepară zilnic mâncare pentru 268 de persoane aflate în dificultate. Acești oameni se prezintă la cantină de trei ori pe săptămână pentru a ridica pachetele alimentare destinate zilelor în care nu pot veni. „Vin mereu după mâncare, pentru că este foarte importantă pentru mine. Am o pensie foarte mică de handicap și mă descurc greu cu banii. Această mâncare este ca o mană cerească pentru mine”, ne-a povestit un bărbat. „În cazul meu, încerc să mă organizez cu ce primesc. Vin de trei ori pe săptămână pentru mâncare și sunt foarte mulțumit. Contează enorm pentru mine, care abia mă descurc”, a adăugat un alt beneficiar.

„Sunt mama unei fete de 22 de ani cu handicap grav. A trebuit să rămân acasă pentru a avea grijă de ea. Am lucrat ca cameristă o vreme, dar apoi nu am mai putut. Am fost angajată ca asistent personal, dar fiicei mele i s-a retras gradul de handicap. Am mers în instanță, dar acum trăim din alocația de handicap de 628 de lei. Ea are hernie de disc, parapareză spastică, miopie avansată și ADHD. Avem șapte diagnostice, nu doar unul. Nu poate să stea nici prea mult în șezut, nici în culcat”, ne-a declarat o altă beneficiar.

Conform administratorului cantinei, Daniela Ou, în prezent sunt 268 de beneficiari pe listă, cu 30% mai mult decât în 2025. „Tot mai multe persoane ne caută pentru informații și sunt consiliate privind completarea dosarului. Mâncarea este distribuită doar în zilele de luni, miercuri și vineri, deoarece jumătate dintre beneficiari sunt persoane vârstnice, care se deplasează greu. Le oferim prânzul și cina pentru întreaga săptămână. Luni, își ridică mâncarea pentru luni și marți, miercuri pentru joi, iar vineri pentru tot weekendul. De asemenea, asigurăm livrarea mâncării la domiciliul beneficiarilor nedeplasabili, în prezent având 17 astfel de cazuri. Costul mesei este de 22 de lei pe zi”, a declarat aceasta pentru „Cuget liber”. De exemplu, la ultima distribuție, oamenii au plecat acasă cu mâncare care includea: 400 de grame de ciorbă de legume cu carne de porc, 380 de grame de tocăniță de mazăre cu piept de pui, două pâini, 430 de grame de kaizer, 350 de grame de telemea de vacă, un compot de ananas, o conservă de ton, o cutie de brânză topită și o eugenie.

Cei interesați de o masă caldă trebuie să respecte anumite condiții, demonstrând clar că se află în una dintre următoarele situații: sunt izolați social, nu au susținători legali, sunt lipsiți de venituri, sunt încadrați într-un grad de handicap/invaliditate, suferă de boli cronice sau nu realizează venituri pe o perioadă de până la 90 de zile pe an etc. Atenție! O cerere pentru ajutor se aprobă sau se respinge doar după o vizită la domiciliul solicitantului, unde se completează un formular tip anchetă socială, în urma discuției cu solicitantul și familia acestuia, precum și pe baza actelor solicitate de către angajații cantinei din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța.