In vizor

CEDO a respins solicitarea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidențiale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu de a impune măsuri provizorii în cazul în care contestă anularea alegerilor prezidențiale din România.

“Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, astăzi, reunindu-se în complet de Cameră și în baza unui vot unanim, să nu indice nicio măsură provizorie în cauza Călin Georgescu contra România (cererea nr. 37327/24). Cauza privește anularea de către Curtea Constituțională a României a alegerilor prezidențiale în care Georgescu a fost candidat. Georgescu ceruse adoptarea de măsuri provizorii, în special ca decizia Curții Constituționale să fie suspendată și procesul electoral să fie reluat. Curtea a respins cererea de măsuri provizorii, ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curții (măsuri provizorii)”, se arată într-un comunicat al CEDO.

Decizia judecătorilor a fost unanimă. Curtea menționează că astfel de măsuri, invocate de Călin Georgescu în baza articolului respectiv, se impun doar în cazuri excepționale, când reclamanții ar fi expuși unui “risc iminent de vătămare ireparabilă”.

Săptămâna trecută, și Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația lui Georgescu referitoare la decizia de anulare a alegerilor prezidențiale. Judecătorii de la Curtea Supremă au considerat că solicitarea lui este inadmisibilă.

Guvernul a stabilit deja calendarul pentru organizarea alegerilor prezidențiale, programate pentru zilele de 4 și 18 mai.