
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dat startul oficial, la Constanța, la Comandamentul Sezon Estival 2025, o campanie de supraveghere și control care se va desfășura pe litoral pe parcursul verii, prioritare fiind siguranța alimentară și dialogul cu mediul de afaceri.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, remis AGERPRES, în cadrul deschiderii oficiale, președintele instituției, Alexandru Bociu, a transmis un mesaj privind prioritatea siguranței alimentare și necesitatea colaborării între autorități și operatorii economici, mai ales în contextul specific al sezonului turistic, caracterizat printr-un consum ridicat de produse alimentare.
‘Este important ca autoritățile să rămână conectate la realitățile din teren și să sprijine operatorii economici care respectă regulile. Comandamentul Estival nu este doar o acțiune de control, ci și un cadru de prevenție, consiliere și colaborare’, a declarat Bociu, luni, la conferința de deschidere.
Evenimentul a reunit autorități centrale și locale, reprezentanți ai administrației publice și structurilor de control, dar și ai mediului asociativ și economic, într-un demers comun pentru întărirea siguranței alimentare, protejarea sănătății publice și prevenirea incidentelor alimentare în zonele de interes turistic.
‘Conferința a constituit un prilej pentru un dialog aplicat între autorități și reprezentanții mediului economic, axat pe organizarea echipelor de control oficial, modul de desfășurare a activităților în teren și calendarul sesiunilor de instruire și consultare. Discuțiile au pus un accent deosebit pe prevenirea riscurilor alimentare în unitățile de alimentație publică. Evenimentul a evidențiat importanța menținerii unei comunicări directe și constante cu operatorii economici, care va continua atât prin intermediul hub-urilor de instruire organizate de DSVSA Constanța, cât și prin acțiunile de control oficial desfășurate pe teren în perioada următoare’, se arată în comunicat.
La discuțiile organizatorice au luat parte vicepreședintele Consiliului Județean, Răzvan Filipescu, prefectul județului Constanța, Teodor Picoiu, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, conducerea executivă a ANSVSA și DSVSA Constanța, precum și reprezentanți ai DSP Constanța, Inspectoratului Școlar Județean, Camerei de Comerț, organizațiilor de management al destinației turistice (OMD Mamaia, Constanța și Mangalia), structurilor MAI (IPJ, IJJ) și ai altor instituții de control și reglementare.