Eveniment

Accident între o maşină şi un microbuz, la Mangalia. Planul Roşu, activat

Un accident rutier în care sunt implicate 11 persoane a avut loc, marți dimineață, la Mangalia, între un microbuz și un autoturism, fiind activat Planul Roșu de intervenție, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Potrivit surse citate, la fața locului s-a deplasat o mașină de stingere, un echipaj de descarcerare, nouă ambulanțe SMURD și trei autospeciale pentru transport victime multiple.

Un număr de 13 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului rutier care a avut loc marți, la Mangalia, între un microbuz cu călători și un autoturism, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Dobrogea”.

Conform sursei citate, din accident au rezultat 14 victime. La unitatea medicală au fost transportate patru femei și nouă bărbați, o altă persoană refuzând să fie dusă la spital, fiind asistată medical la locul intervenției.

La fața locului au fost mobilizate opt echipaje de prim ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, precum și trei ambulanțe de la SAJ.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, lucrătorii Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați, la 07:20, că pe strada Oituz s-a produs un accident rutier, între un autoturism și un microbuz.

”Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, se arată în comunicatul transmis de IPJ.