In vizor

A început repararea și asfaltarea drumurilor județene

Miercuri au început lucrările de reabilitare pe DJ 381 Bărăganu – Potârnichea – Moviliţa. Timp de două luni, vor fi executate lucrări de asfaltare pe două tronsoane: Bărăganu – Potârnichea (5,2 km) – 9.000 tone de asfalt, în două straturi şi Potârnichea – Movilița (5,7 km) – 5.000 tone de asfalt, într-un strat.

Președintele CJC, Florin Mitroi, alături de vicepreședintele Răzvan Filipescu și reprezentanți ai DJCT, s-au deplasat la fața locului pentru a verifica demararea lucrărilor și a se asigura de buna desfășurare a acestora.

„Modernizarea drumurilor județene este o prioritate, iar acest proiect este doar începutul. Din acest moment vom lucra fără oprire, atât timp cât condițiile meteo vor permite, pentru ca drumurile din județul Constanța să devină mai sigure, mai moderne și mai accesibile pentru toți cetățenii”, a declarat Florin Mitroi.