O femeie prezentă la parada militară de 1 Decembrie din Constanța a fost scoasă din mulțime și imobilizată de jandarmi, după ce a devenit recalcitrantă și a manifestat un comportament considerat periculos pentru cei din jur. Incidentul a avut loc în zona destinată publicului, iar imaginile surprinse de martori au fost distribuite rapid pe rețelele de socializare, determinând Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța să transmită clarificări oficiale.
Potrivit reprezentanților GJM, femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice și, în timpul desfășurării paradei, a avut o reacție imprevizibilă, agresivă față de forțele de ordine. Pentru a preveni posibile incidente și pentru a proteja atât participanții, cât și propria ei siguranță, jandarmii au intervenit și au imobilizat-o temporar. Aceștia au precizat că femeia se afla însoțită de tatăl său, care a cooperat cu echipajele de intervenție.
După calmarea situației, la fața locului a fost chemat un echipaj medical, iar femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.
Jandarmeria a subliniat că intervenția a avut un caracter strict preventiv și a urmărit protejarea sănătății și integrității tuturor celor prezenți la eveniment.
