
O femeie în vârstă de 29 de ani, din Giurgiu, a murit miercuri, în urma unor complicații apărute după ce a născut la clinica privată Armonia din municipiul Constanța.
După naștere, starea ei s-a agravat, iar pacienta a fost transferată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Din păcate, medicii nu au reușit să o salveze.
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat de către spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul.
„Este vorba despre o femeie de 29 de ani, din Giurgiu, care ar fi ajuns de urgenţă la spital, în cursul nopţii trecute, ca urmare a unor complicaţii apărute la o clinică privată, în urma unei naşteri. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă, pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzei decesului”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Autopsia urmează să clarifice cauza exactă a morții. Ancheta este în curs.