Din oras

Se reface trama stradală a străzilor din Mangalia

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a anunţat că trama stradală va fi restaurată în scurt timp iar el, personal, va supraveghea lucrările până la finalizarea acestora.

„Continuăm intervențiile în domeniul public, acolo unde este cazul, pentru a readuce trama stradală la starea inițială, după lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare. Facem apel la conducătorii auto să evite staționarea în zonele în care se desfășoare lucrările pentru a permite finalizarea acestora într-un timp cât mai scurt. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a transmis Cristian Radu.

Totodată, primarul a spus că o parte a consilierilor locali din Mangalia vor să elimine gratuitatea transportului în comun pentru persoanele vârstnice, lucru cu care acesta nu este de acord.

„Se vehiculează informația că o parte a Consiliului Local dorește să elimine atât gratuitatea transportului public în comun cât și orice formă de sprijin acordată persoanelor vârstnice din orașul nostru. Doresc ca ședința de aprobare a bugetului să se desfășoare la Casa de Cultură, astfel încât inițiatorii acestor propuneri să le poată explica celor prezenți de ce lovesc în cetățenii Mangaliei.

Vă voi anunța din timp când va avea loc această ședință și vă aștept în număr cât mai mare, pentru că, dacă rămânem uniți ca și până acum, orașul nostru va continua să prospere”, a mai spus edilul.