
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) va organiza miercuri, începând cu ora 14:30, un protest în faţa Guvernului, după ce marţi, câteva sute de sindicalişti de la Metrorex au manifestat în faţa Ministerului de Finanţe, solicitând creşterea salariilor conform Contractului Colectiv de Muncă semnat la sfârşitul anului trecut, precum şi o finanţare adecvată pentru companie, conform Agerpres.
Sindicaliştii au afişat mesaje precum “Deficitul de personal = Risc în siguranţa circulaţiei” și au citat art. 41 din Constituţie, alin 5, care stipulează că “Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”.
USLM a anunţat săptămâna trecută că membrii săi vor picheta Ministerul Finanţelor și vor protesta în faţa Guvernului în cursul acestei săptămâni, urmând să înceapă cu o grevă japoneză, iar ulterior cu o grevă de exces de zel, din cauza ordonanţei-trenuleţ care limitează angajările, promovările de personal și acordarea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la începutul lunii decembrie 2024.
Potrivit secretarului general al Sindicatului din Metrou, Cristian Bratu, ordonanţa-trenuleţ a suspendat drepturile negociate de sindicat atât cu conducerea Metrorex, cât și cu premierul Marcel Ciolacu, care le-a propus sindicaliştilor o majorare salarială de 1.050 de lei. În plus, angajaţii de la metrou au pierdut și tichetele de masă.